Știi cum ar fi să nu mai simți nimic? Să te transformi într-o stană de piatră și să-ți bagi picioarele efectiv în tot? Chiar și când vezi un cățeluș drăguț și dulce să te uiți drept înainte și să pleci mai departe.
Sau chiar cu bătrânii. Să te uiți în sictir și să îi zici unuia "Dă-te mai încolo tataie, nu vezi că ocupi toată strada?"
Sau pur și simplu să nu-ți mai pese deloc...
Când te trezești dimineața să nu te mai uiți în oglindă cum îți stă părul în toate părțile. Să nu te mai speli pe dinți că deh, oricum nimănui nu-i pasă. Sau să mănânci. Oricum nu interesează pe nimeni dacă te deshidratezi și mori într-un final.
Sau cu părinții. Să te gândești într-o zi că vrei să pleci, să-ți pui vreo două lucrușoare într-o valiză, să ieși pe ușă și să lași totul în urmă. Să mergi ore, zile, săptămâni în șir, fără vreo direcție anume și fără să te întrebi "Care e rostul meu în această lume?".
Prietenii.. Să îi lași să te calce în picioare și să le accepți toate căcaturile doar de dragul de a le vedea fețele acre în fiecare zi.
Să nu-ți pese când inima ta se frânge în bucățele din ce în ce mai mici, punându-ți zeci de mii de întrebări cu privire la ce ai făcut și cum să-ți repari greșeala, sau cum îl/o vei putea recupera.
Dar într-un final vei ajunge să-ți pese, deoarece totul este în capul tău și ești un masochist prin felul tău de a fi, deoarece ești om, nu robot. Ai sentimente, idei, trăiri, pe care nu ți le poate lua nimeni. Sunt ale tale, ale nimănui altcuiva.
Într-un final îți vei da seama că ÎȚI PASĂ.
Într-un final vei rămâne tot SINGUR...
