Contactează-mă

luni, 31 decembrie 2012

Aşa ca de sfârşit de 2012..


Ca să nu-mi încalc tradiţia din fiecare an, voi face încă o dată bilanţul ultimului an, care în 5 ore îşi începe hibernarea.

Anul 2012 a fost pentru mine unul dintre cele mai frumoase, cel mai încărcat de până acum. Am împlinit formidabila vârstă de 18 ani, şi odată cu aceasta, a început şi adevăratul meu "drum" în viaţă.
Am cunoscut oameni minunaţi, am înnodat noi prietenii, am renunţat la altele bolnăvicioase şi pentru a mia oară, am fost uimită de comportamentul uman. Cel puţin în ceea ce îi priveşte pe unii.

Cum ziceam, am cunoscut oameni minunaţi, oameni în adevăratul sens al cuvântului, pe care îi ador din toate punctele de vedere şi de care îmi va fi dor când voi pleca mai departe, la facultate. Acestor oameni vreau să le mulţumesc în mod special, pentru că mi-au suportat "toanele" şi m-au acceptat aşa cum sunt eu (nebunatică, obraznică, sictirită, nesimţită, ironică, rea) şi au încercat de fiecare dată să mă calmeze şi să mă înveselească. Iar unii, chiar dacă sunt mai departe, au reuşit să mă ţină pe linia de plutire şi chiar mi-au demonstrat că pot avea încredere în ei, şi, de asemenea, mi-au demonstrat că îmi sunt PRIETENI, chiar dacă distanţa aceasta este o mare pain in the ass. Pentru asta zic încă o dată FUCK DISTANCE, and THANK YOU THAT YOU EXIST. Dar, cam tot răul spre bine, noroc că există Internetul şi celelalte canale de comunicare, care ne ajută să ţinem legătura. Vă mulţumesc că existaţi băi >:D< :*

Am avut o vară plină, am participat la primul meu festival rock "adevărat", unde am cunoscut şi acolo alţi oameni minunaţi. Nu am cuvinte să descriu prin ce stări am trecut atunci, dar ştiu sigur că îmi voi aminti toată viaţa de acele zile. Pot să-l consider locul în care m-am redescoperit şi pe care l-am simţit ca "acasă".


De la anul 2013 îmi doresc să fie mult mai bun decât 2012, îmi doresc multă sănătate şi fericire alături de cei dragi mie, sper să cunosc alţi oameni "de suflet" şi să-i păstrez pe actualii, şi nu în cele din urmă, să trec BAC-ul cu brio şi să intru la facultatea pe care doresc să o urmez..


Vă pup şi vă îmbrăţişez cu drag,
a voastră pentru totdeauna,
Teea.

luni, 26 noiembrie 2012

Curvelor, cu DRAG..



Încep să-mi dau seama că trăiesc într-o lume atât de parşivă, încât mi se face scârbă. Scârbă de ţara în care m-am născut, de oraşul în care am locuit, de prietenii pe care i-am avut, sau de situaţiile în care sunt pusă zi de zi.

Există persoane care NU mă SUPORTĂ. Da, ştiu asta şi sunt perfect conştientă. Îmi pasă? NU, chiar deloc. Abia aştept să iau BAC-ul, să intru la facultate şi să mă car dracului de-aici.
Da, îmi va fi dor de unele persoane, mai ales de rude şi de prietenii ADEVĂRAŢI, dar pentru asta s-au inventat, slava Domnului, destule canale de comunicare.

Sunt nervoasă pe mine şi îmi vine să mă dau cu capul de pereţi, cam ca de fiecare dată când mi-o iau trist peste bot şi primesc şuturi în FUND de la cei la care mă aştept cel mai puţin.
  
DA, dragă cititorule, care nu mai poţi de mine şi mănânci la căcat întruna şi fără rost, şi nu mai poţi dormi noaptea dacă nu mai născoceşti "bullshit-uri" despre mine a doua zi dimineaţa. Da, ţie mă adresez, draga care după ce am vrut să-ţi fie bine şi să-ţi faci un prieten atunci când alţii râdeau de tine sau nu te suportau. EU am fost cea care ţi-a întins o MÂNĂ. Pe care ai muşcat-o mai apoi, ca o JAVRĂ ce eşti. 

DA, ţie mă adresez dragă prietenă, care mi-ai mâncat 3 ANI din VIAŢĂ, în care am vrut să-ţi fie ŢIE bine, şi am ţinut la tine şi te-am apărat de fiecare dată când alţii te-au atacat, "prietenii tăi" de acum. Şi tu, din nou, mi-ai dat cu şutul în fund.

DA, vouă mă adresez, FRUSTRAŢILOR ce sunteţi şi mâncaţi la destul căcat cât să vă ajungă pentru următorii 20 de ANI. Dacă alţii au aceeaşi părere ca a mea, sau şi-au deschis în sfârşit ochii şi au văzut ce HIENE sunteţi, NU sunt eu aia care vorbeşte în numele lor.  De ce nu mă lăsaţi odată naibii în pace?

Iar tu, dragă "prietenă", care în momentul de faţă îţi răsuceşti ochii în cap, nu mai fă asta, că nu impresionezi pe nimeni. Şi nu are fi frumos să rămâi STRÂMBĂ toată viaţa, nu crezi? :*

 
Spor la supt o ceapă, mes belles. Că aveţi de unde.



To be continued.. (încă nu aţi scăpat, să ştiţi)..

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Sunt ceea ce sunt..



Uite că, încep să revin din ce în ce mai des pe blog, poate datorită persoanelor care îmi apreciază munca şi care mă ambiţionează să continui, ori datorită gândurilor mele, care sunt cam multe la număr şi care nu mă lasă să dorm noaptea.

De data asta voi vorbi despre mine. La o adică este blogul meu personal, în care ar cam trebui să-mi "împărtăşesc" sufletul cu voi, nu?

Se pare că de ceva vreme am început să fiu nepăsătoare. De ce? Pur şi simplu pentru că m-am săturat de aşa-zişii prieteni pe care nu-i interesează decât cu ce m-am îmbrăcat ieri, ce am vorbit azi şi ce o să fac mâine.
Aşa că puteţi să-mi spuneţi cum vreţi: fiţoasă? da, pentru că pot şi îmi permit, invidioasă? n-am pe cine, alintată? oh, şi încă cum, superficială? doar când dă lenea în mine, muncitoare? în fiecare zi, responsabilă? vara asta m-am schimbat enorm, sufletistă? mai ales cu animalele, fericită? am destule persoane care mă fac să simt aşa zilnic, egoistă? mai ales cu ce îmi aparţine, prietenă bună? doar cu cei care o merită şi mă merită. Aş mai avea multe calităţi şi defecte pe care le-aş putea enumera, însă prefer să mă descoperiţi voi aşa cum sunt de fapt, nu în urma a ceea ce citiţi sau auziţi. Pot să bag mâna în foc că aţi auzit destule neadevăruri de la "aşa-zişii" prieteni de care pomeneam mai sus.

P.S: Cum zice şi melodia de mai jos şi titlul evident, "sunt ceea ce sunt" şi nimeni nu mă poate schimba nici pe mine, nici gândirea pe care continui să mi-o cultiv în fiecare zi.

That's all by now, voi reveni când mintea mea va mai lucra ceva atât de filozofic, ca până acum. Pau-pau, miau-miau şi sănătate vouă şi neamurilor voastre.


vineri, 31 august 2012

Astă vară..




Hmm, deja încep să număr minutele până când voi face cu mâna verii şi voi încerca să primesc cu braţele deschise toamna. To be honest, nu mă prea încântă ideea..
Toamna se numără bobocii, iar eu păşesc cu paşi repezi către ultimul an de liceu, cel mai decisiv dintre toate. Urmează un an greu, încărcat, care va necesita multă muncă din partea mea, atât intelectuală, cât şi fizică. La sfârşitul drumului mă va aştepta un BAC şi o admitere la facultate.

Dar hai să nu intru încă în aceste mari detalii...

Vara aceasta, oricât de scurtă ar fi fost, a fost una dintre cele mai frumoase din viaţa mea. Am reînnodat prietenii de mult pierdute, am cunoscut oameni noi şi am uitat de alţii vechi, m-am redescoperit din nou pe mine.
Am lenevit la umbra unui pom citind în balansoar, am visat cu ochii deschişi la viitorul ce mi se aşterne în cale, am privit din nou măreaţa lună roşiatică şi am adormit lin vrăjită de frumuseţea ei.
Am fost prezentă la primul festival rock din viaţa mea, am văzut, ascultat şi simţit muzica produsă de către formaţiile mele preferate, şi mi-aş fi dorit ca acele zile să nu se sfârşească niciodată, muzicienii continuând să ne încânte urechile cu munca lor.
Vara aceasta am reuşit să văd Marea Neagră după 12 ani, am fost vrăjită de frumuseţea ei ca întotdeauna, iar pescăruşii au reuşit să mă sperie în cel mai comic mod posibil.
Vara aceasta am realizat cât de subţire este linia care ne ţine pe toţi pe linia de plutire, am fost o bună prietenă pentru amicii mei, m-am întristat şi am râs cot la cot cu ei. Am realizat că viaţa este mult prea frumoasă ca să o chinui cu fleacuri care nu-şi au rostul şi am descoperit adevărata faţă a patriei în care ne ducem veacul.
Mi-am văzut familia cu alţi ochi şi am încercat să-i ajut cum pot, uneori fiindu-mi mai greu, însă nu m-am plâns şi nici o voi face de-acum încolo.
Vara aceasta am încercat pe cât posibil să mă bucur de frumuseţile vieţii şi am încercat să-mi satisfac orice poftă am avut.
Am realizat că am nişte oameni minunaţi alături de mine şi am încercat pe cât posibil să le arăt cât de mult îi iubesc şi că sunt dispusă să le fiu alături indiferent de situaţie.Prietenii adevăraţi sunt greu de găsit, dar şi când îi găseşti trebuie să te lupţi să-i ţii lângă tine. Asta am făcut până acum şi o voi face în continuare pentru că aşa sunt eu, o fată simplă, o fiinţă, o furnică în tot Universul acesta infinit, şi oricât de greu mi-ar fi, voi încerca să trec peste toate cu capul sus şi multă demnitate.

Cam atât pentru moment. Eu vă doresc o toamnă cât mai frumoasă, plină de iubire şi realizări cât mai multe, pentru că nu-i aşa, omul cât trăieşte, trebuie să se bucure atât de bune, cât şi de rele. Cius şi numai bine!   


P.S.: Melodia aceasta mi-a servit ca sursă de inspiraţie pentru acest post, de aceea sper să vă încânte şi vouă urechile, aşa cum a făcut şi cu ale mele ^_^ 


marți, 15 mai 2012

Cu titlu, fără titlu..


Uitaţi cum stă treaba.. Da, este adevărat că nu am mai postat de mult. Toată lumea aşteaptă cu nerăbdare să mai audă câte ceva despre mine. Chestia e că am un program foarte încărcat, abia dacă mai ai timp să-i salut pe ai mei şi să mai vorbim vreo 10 minute pe zi, apoi să mai am grijă de mine..

Astăzi însă, mi-a năzărit ceva interesant în minte.. Ghiciţi! Nu ghiciţi.Vă imaginaţi?
V-am făcut curioşi, aşa-i?

Blogul acesta a fost creat cu ideea de a-mi împărtăşi gândurile cu voi, cititorii mei minunaţi şi fideli. Acum însă a venit rândul vostru să-mi împărtăşiţi gândurile, trăirile etc. Voi crea un poll (chestionar să-i zicem aşa) în care veţi adăuga o anumită temă despre care aţi vrea să vorbim (filme preferate, zile de vară, chestii plicticoase de genul acesta).. Nu pot să promit că o să răspund imediat, însă voi încerca să-mi verific "peretele" de câte ori pot.. Nu fiţi sfioşi, eu sunt pregătită pentru orice topic.. Bine mai puţin alea prea porcoase sau mult prea personale..


Aşa că fiţi pregătiţi... SĂ TRECEM LA TREABĂĂĂ!!!